Sursa imagine: trm.md/

Restructurarea Teleradio-Moldova s-ar putea solda şi cu reduceri de personal

Proiectul de restructurare instituţională a Instituţiei Publice Naţionale a Audiovizualului (IPNA) Compania Teleradio-Moldova (TRM) s-ar putea solda cu reduceri de până la 20 la sută a angajaţilor, notează Info-Prim Neo cu referire la preşedintele Consiliului de Observatori (CO) al instituţiei Eugeniu Rîbca.

Potrivit lui, CO a examinat recent un proiect de reformare în acest sens. „Proiectul de modificare a schemei de încadrare a fost prezentat de principiu. Acesta urmează să fie definitivat până la 20 decembrie de către preşedintele şi directorii televiziunii şi radiodifuziunii, pentru a fi prezentat spre aprobare Consiliului de Observatori”, a declarat Eugeniu Rîbca.

În prezent la Teleradio-Moldova lucrează peste 900 de persoane. După disponibilizări vor rămâne 750.

Preşedintele CO a evitat să precizeze care funcţii vor fi reduse, accentuând că în proiect au fost prezentate mai multe, dar nu le poate numi până la definitivarea documentului. 

Autor: Info-Prim Neo
08.12.2011 Media
5815
0

Comentarii 0