Sursa imagine: hotnews.md

Comunecii stau prost cu Dreptul Penal

Este o decizie solidară a celor trei partide care formează AIE-2, pe care o calific ca fiind îndrăzneaţă, dar şi oportună.

Evident, o droaie de mâncălăi schelălăie de durere că nu se întâmplă să aibă loc bucuria nebunilor, adică să se schimbe domnia. Unii aruncă salivă pentru că li s-a spulberat speranţa legată de „reformatarea” guvernării şi revenirea la ciolanul puterii, alţii urlă precum dulăii de maidan solidari cu semenii doar pentru că nu găsesc o altă ocupaţie. A fost suficient să ţipe unul îndemnul răzbelnic uzurpare!, alţii l-au şi preluat doar pentru că au vocabularul sărac şi nu cunosc cuvinte prea multe pe care ar putea să le strige.

Asta pe fondul unei derute a „societăţii civile” cauzată de lipsa de calificare în materie de Drept Constituţional. Căci, nu poţi pretinde că ai habar despre Drept Constituţional atunci când ai patalamă de fizician sau inginer. Ca să nu mai spun că şi între jurişti e ca între piloţi: unii pilotează F-117 Night Hawk, alţii sunt capabili doar să înhame „cucuruznicul”, adică un fel de căruţă zburătoare.

Uzurparea e mama ideilor răzvrătiţilor, căci lista lor de revendicări rezultă din aceasta, respectiv dizolvarea Parlamentului, tragerea la răspundere a lui M. Lupu şi jos referendumul!.

Unde suntem d.p.v. constituţional

Le vom lua la rând pe toate, dar pentru a înţelege că uneori lucrurile trebuie lăsate pe mâinile celor care se pricep, e necesar să arătăm că aceste lucruri nu sunt atât de simple precum par, iar pentru asta va trebui să înţelegem starea în care suntem şi unde este începutul problemei. E musai, deoarece sentimentul că ceva nu e chiar la locul lui este real şi nişte răspunsuri trebuie oferite. Unii, pe bună dreptate, afirmă că nealegerea Preşedintelui nu poate dura ani de zile, ceilalţi răspunzând, de asemenea pe bună dreptate, susţin că nu putem să mergem în alegeri anticipate din an în an, în condiţiile în care Parlamentul este ales pentru patru ani, termen în care legitimitatea mandatului este în afara oricărei îndoieli.

În primul rând, trebuie să atragem atenţia asupra faptului că epopeea porneşte de la precedentul Parlament care, aşa cum bine cunoaştem, nu a reuşit să aleagă Şeful statului după ce Voronin şi-a prezentat demisia şi a intervenit interimatul funcţiei.

Conform art. 90 din Constituţie, după intervenirea interimatului, Şeful statului trebuie ales în termen de două luni, iar dacă nu poate alege Preşedintele, în baza art. 78, Parlamentul trebuie să fie dizolvat. Însă, conform art. 85 al aceleeaşi Constituţii, Parlamentul nu a putut fi dizolvat dat fiind că într-un singur an legislativul poate fi dizolvat o singură dată. Totodată, o altă încercare de alegere a Preşedintelui nu a fost posibilă deoarece un legislativ poate parcurge această procedură, de asemenea, o singură dată.

Pe această cale, a apărut spaţiul temporal de un an în care o nouă procedură de alegere a Preşedintelui nu putea fi pornită, iar Parlamentul nu putea fi dizolvat. Din această cauză termenul de două luni în care trebuia ales Preşedintele a fost depăşit şi prevederea de la art. 90 nu a mai fost posibil de aplicat.

Noul Parlament, când a fost întrebat despre alegerea Preşedintelui, a răspuns că nu este ţinut de prevederile art. 90 dat fiind că termenul stipulat acolo a fost depăşit cu mult timp în urmă, iar în textul Constituţiei nu există nici un indiciu cu privire la un alt termen într-o asemenea situaţie.

În opinia noastră, s-a creat un adevărat blocaj în procedura de transmitere atribuţiilor către un nou Preşedinte din cauza incoerenţelor textului constituţional şi singura autoritate chemată să asigure integritatea legii fundamentale era Curtea Constituţională. Harnicii deputaţi comunişti n-au pregetat şi au şi abordat Curtea Constituţională precum Cheapaev fluviul Ural.

Noi credem că în căutarea răspunsului Curtea ar fi trebuit să se refere la două repere primordiale. Înainte de toate, momentul de la care Parlamentul trebuia să înceapă o nouă procedură este cel în care au dispărut cauzele pentru care era oprit să o facă, iar cauzele au dispărut odată cu constituirea noului Parlament la data de 28 Decembrie 2010. Apoi, termenul rezonabil nu putea fi altul decât tot de 2 luni, atât timp cât însuşi constituantul a considerat că este posibil de ales Preşedintele în acest termen, legiferându-l în art. 90 din Constituţie. Asta ar fi însemnat că la sfârşitul lunii februarie 2011 ar fi trebuit să avem un Preşedinte ales, în cazul în care, evident, ar fi fost ales.

Curtea, însă, s-a fofilat şi a recomandat în răspunsul său din februarie 2011 ca Preşedintele să fie ales într-un termen rezonabil pe care îl va reglementa tot Parlamentul, fără să arate cum poate fi calculat acel termen şi momentul de la care începe să curgă. E, aici a fost greşeala Curţii, aici a fost scăpat iepurele din sac, ca să mă exprim mai puţin academic, pentru că acest răspuns al Curţii a rupt coerenţa normei constituţionale şi în acest fel am luat-o cu toţii aiurea părăsind solul constituţional în ceea ce priveşte alegerea Şefului statului. Vom aminti că la acea dată Preşedinte al Curţii era Dumitru Pulbere şi nu cred că acesta a făcut jocul Alianţei.

Aşa dar, în prezent problema e cum să băgăm iepurele înapoi în sac, recte, să intrăm din nou pe terenul reglementat de Constituţie. Ceea ce, însă, este important de arătat e faptul că Parlamentul actual nu are probleme cu legitimitatea şi dispune de timp să se gândească bine ce are de făcut până când va considera că este oportun. Asta, pentru că în orice moment poate invoca recomandarea Curţii Constituţionale din februarie 2011, condusă la acea vreme de Dumitru Pulbere, cum am şi menţionat. Evident, dacă tărăgănează, din punct de vedere politic efectele pot fi dăunătoare şi Alianţa nu poate forţa prea mult, dar asta e o altă discuţie.

Parlamentul nu poate fi dizolvat în prezent, în pofida faptului că în data de 16 decembrie 2011 a existat o încercare de a alege Preşedintele. Deoarece alegerile au fost declarate nule, ca efect al nulităţii se consideră că ele nu au avut loc. Iar asta înseamnă că nu sunt întrunite condiţiile ca Preşedintele interimar să facă demers la Curtea Constituţională pentru a constata circumstanţele care justifică dizolvarea Parlamentului, potrivit art. 135 al Constituţiei.

Era şi asta musai de menţionat deoarece am auzit opinii, inclusiv ale unor indivizi cu acte în regulă care ar confirma că ar fi jurişti!, că Preşedintele interimar trebuie să dizolve imediat Parlamentul, fără nici măcar să ceară părerea Curţii Constituţionale!!! Temeiul ar fi, atenţie mare!, că prevederea constituţională trebuie interpretată în spiritul, iar nu în litera ei!!! Şi încă odată !!!??? Ar fi cazul de întrebat pe aceşti jurişti ce notă au avut la examenele de Drept Constituţional, dar şi la Drept Penal, la tema privind Uzurparea. De fapt, dacă ţinem seama că unii aşa numiţi profesori doctori în drept cu barbă şi chelie nu au habar cu ce se consumă Dreptul Constituţional, ce să mai cerem unor proaspeţi foşti studenţi.

Asta este situaţia constituţională  actuală. Vi se pare simplă? De aia afirmam că sentimentul unei neclarităţi în mintea unora este justificat, dar numai în aceeaşi măsură în care sunt valabile argumentele celor care susţin că actualul Parlament este legitim.

Comunecii stau prost cu Dreptul Penal


Acum să trecem la o altă temă de pe „spisca” opoziţiei, adică cea care se referă la tragerea la răspundere a lui M. Lupu pentru apelul său către deputaţi de a vota deschis. E cazul să explic că apelul nu înseamnă presiune? Că lui Godea nu i s-a întâmplat nimic dacă a vrut să voteze în mod secret? Că deputaţii nu sunt copii, ci bărbaţi ai neamului care îşi asumă opţiunile politice? Că, la urma urmei, nu poartă răspundere pentru opiniile exprimate în calitate de deputaţi? Sunt convins că sunteţi prea inteligenţi ca să mai insist cu explicaţii.

Dar îmi dau seama că  cineva din opoziţia parlamentară, păpai-ar Pinochet, şi cea de prin cotloane, dar şi unii reprezentanţi ai „societăţii civile” derutate, vor întreba cum e cu votul secret, chiar nu a fost încălcată Constituţia? Păi, conform Hotărârii Curţii Constituţionale din 15 ianuarie, curent, a fost încălcată Constituţia, vom răspunde. Păi, la zdup cu cei care au călcat cu pantofii eleganţi de aleşi ai neamului Constituţia, veţi spune. Ne-a!, voi răspunde, iarăşi. Cum aşa?, veţi întreba. Că unul fură un ou şi face ani grei de puşcărie, iar ăştia au nesocotit Constituţia şi nu păţesc nimic?, veţi insista patetic. Aşa e, o ţin eu pe a mea. Furtul e furt, votul e vot. Există sancţiune, dar sancţiunea este una politică şi care nu poate fi altceva decât dizolvarea Parlamentului, atunci când sunt întrunite condiţiile. Aceasta, deoarece votul deputatului este expresia inei opţiuni politice şi răspunderea nu poate fi alta decât cea politică. Mai mult, cine citeşte atent Constituţia, va observa că Preşedintele este ales de Parlament, nu de deputaţi, iar dacă Parlamentul nu este capabil să aleagă, răspunde cu dizolvarea. S-a înţeles? Este dizolvat Parlamentul, nu deputatul.

Pentru cine nu a înţeles, voi încerca să explic altfel. Care a fost urmarea apelului lui M. Lupu? Urmarea a fost că deputaţii au votat deschis. Care a fost urmarea că deputaţii au votat deschis? Urmarea a fost că voturile lor au fost declarate ca fiind nule. Care a fost urmarea că voturile au fost declarate ca fiind nule? Urmarea a fost că nu s-a acumulat numărul necesar de voturi valabil exprimate. Care a fost urmarea că nu s-a acumulat numărul necesar de voturi valabil exprimate?

Urmarea a fost că alegerile au fost declarate nule. Corect? Corect. Deci, la zdup cu cei care au etalat buletinul de vot precum domnişoarele bete îşi expun chiloţeii prin cartierul Soho? Ok, dacă sunteţi încăpăţinaţi în halul ăsta, să fie. Dar cu comuniştii ce facem? Pentru că din cauza lor, de asemenea, nu s-a acumulat numărul necesar de voturi. Din cauza lor, de asemenea, alegerile au fost declarate nule. Păi, boicotul e permis, ăia de la Veneţia au dat voie la boicot, veţi susţine. Păi, nu e corect, zic eu. Pentru că sunt culpabili şi unii şi alţii în aceeaşi măsură. Dacă bolşevicii vor să-i bage pe M. Lupu şi pe cei din Alianţă la „mititica” pentru că au votat deschis, ar trebui să dea exemplu şi să meargă primii la răcoare.

Asta se cheamă metoda demonstraţiei prin reducere la absurd. Atunci când concluziile sunt absurde, înseamnă că şi premisele sunt absurde.

Majoritatea calificată de 3/5 este antidemocratică

Sper că nu aţi obosit, pentru că mai avem ceva de spus şi despre referendum! J Căci, dacă relaţia cu himusul constituţional s-a rupt, trebuie să revenim ca să stăm bine pe picioare din punctul de vedere al legii fundamentale.

Cred că sunt deja doi ani de când afirm, în legătură cu criza constituţională, că atunci când apare o problemă, trebuie mers la cauza ei pentru a o rezolva. Iar cauza principală în cazul nostru nu este una de natură politică, aceasta devine doar complementară la cauza primară, cauza primară fiind prevederea de la articolul 78 al Constituţiei prin care se stipulează majoritatea calificată de 3/5 pentru alegerea Şefului statului.

Această majoritate blochează alegerea Preşedintelui şi ne poartă din an în an în alegeri anticipate. Dacă ne place distracţia asta, lăsăm lucrurile aşa cum sunt. Însă reacţia „citizenilor” noştri nu ne înclină să credem aşa ceva. Dimpotrivă, criza, după cum observăm, loveşte la rădăcinile democraţiei şi e limpede că acest cerc vicios al alegerilor anticipate trebuie rupt. Din acest punct de vedere oportunitatea modificării textului constituţional este în afara îndoielii. Ar fi fost bine ca problema să fie tranşată în Parlament, dar pentru a fi posibil aşa ceva e necesară participarea michiduţilor, adică a comuniştilor. Până în prezent, însă, ne-am convins că negocierile cu bolşevicii sunt utile precum masajul în tratamentul gripei. Or, în condiţiile în care avem o opoziţie iresponsabilă, care nu urmăreşte altceva decât adâncirea crizei, soluţia rămasă la dispoziţie este referendumul.

Însă problema modificării articolului 78 nu este doar una de oportunitate, căci sunt unii „analişti” care pledează pentru menţinerea textului actual invocând argumente pe care ei le consideră „juridice”.

De aceea, mă simt obligat să relev faptul că această majoritate de 3/5 este nu doar inoportună, dar şi împotriva unui principiu fundamental al democraţiei, principiul majorităţii. Principiul majorităţii spune că orice decizie de interes public general trebuie adoptată cu un număr de voturi mai mare decât jumătate din cei care au drept de vot. Raportat la principiul majorităţii, majoritatea calificată este o excepţie. Iar o excepţie, atunci când este legiferată, trebuie susţinută cu motive pertinente.

Motivele prezentate de susţinătorii textului în vigoare sunt necesitatea de a asigura o reprezentativitate mai mare Preşedintelui şi practica altor state, cele mai reprezentative exemple fiind Italia, unde Preşedintele este ales cu majoritatea de 2/3, după al treilea tur fiind ales cu majoritate absolută, şi Germania, unde Preşedintele este ales de o majoritate absolută, în al treilea tur fiind suficientă majoritatea simplă.

În primul rând, trebuie arătat că în drept nu există grade de reprezentativitate şi cei care invocă un asemenea „concept” dovedesc că nu au cunoştinţe elementare în materie. Reprezentativitatea, ca un element al legitimităţii, este oferită de majoritatea corpului electoral. Atât. Majoritatea calificată nu are menirea să asigure o reprezentativitate mai mare, ci să asigure o reprezentativitate adecvată atunci când majoritatea simplă sau absolută nu reuşeşte să o facă în anumite situaţii foarte speciale. Şi aici, e momnetul potrivit să punem în discuţie exemplele Italiei şi Germaniei. Vă veţi convinge că studiul superficial al acestor două modele anulează argumentele celor care le invocă.

În cazul Italiei la alegerea Preşedintelui participă trei corpuri electorale, respectiv Camera Deputaţilor cu 630 voturi, Senatul cu 315 voturi şi Reprezentanţii Regiunilor, câte trei delegaţi din fiecare regiune, regiunea Valle d`Aosta având un singur delegat. Dacă facem un calcul, vedem că cele douăzeci de regiuni vor fi reprezentate de 58 de delegaţi. Rezultă un total de 1003 alegători, 2/3 constituind un număr de 669 voturi, dacă sunt corecte caculele mele. Logica majorităţii calificate stă în necesitatea de a asigura reprezentativitatea Preşedintelui în toate cele trei Camere, altfel o singură Cameră, cea a Deputaţilor, dispunând de o majoritate evidentă care i-ar fi permis să-şi impună voinţa fără a mai fi necesare votul celorlalte două Camere.

În Germania Preşedintele este ales de două corpuri electorale, respectiv Bundestagul şi un număr egal de membri ai Adunării Federale aleşi după principiul reprezentării proporţionale de către Reprezentanţele Populare ale landurilor. Este ales cel care reuşeşte să obţină majoritatea voturilor Adunării Federale, adică majoritatea absolută. În al treilea tur este ales cel care obţine cel mai mare număr de voturi, adică majoritatea simplă. Aşa dar, fiind formată din două corpuri electorale egale ca număr, Adunarea Federală alege cu majoritatea absolută pentru a asigura Preşedintelui o reprezentativitate în afara oricăror dubii.

În Republica Moldova, în condiţiile în care avem un Parlament unicameral, ales prin vot direct, care sunt raţiunile pentru care ar fi necesară o majoritate calificată? Răspuns: niciuna. În lipsa argumentelor raţionale, sunt invocate argumente din domeniul aberaţiilor. De exemplu, că Preşedintele ar trebui să fie emanaţia consensului dintre putere şi opoziţie deoarece are atribuţia importantă de a propune spre alegere Şeful guvernului.

Raporturile între putere şi opoziţie sunt guvernate de regula contradictorialităţii prin definiţie. Evident, pot exista momente în care puterea şi opoziţia ating un consens într-o anumită problemă, dar acest consens nu este altceva decât efectul unei întâmplări cauzate de un context specific. Nu poate fi, însă, instituţionalizat prin text constituţional un astfel de consens reglementând majorităţi calificate. Ar însemna ca activitatea guvernării să fie supusă cenzurii opoziţiei, iar asta nu poate duce decât la deteriorarea gravă a democraţiei. Ceea ce se şi întâmplă în prezent.

De asemenea, Guvernul nu este altceva decât emanaţia majorităţii parlamentare, fiind ales cu majoritatea absolută de 51 de voturi. Însă, acceptând raţionamentul bazat pe ideea de consens între putere şi opoziţie în alegerea Preşedintelui, trebuie să acceptăm că şi Guvernul, atunci când este votat, este obligat să treacă filtrul opoziţiei.

Pentru cultura Dvs. generală, trebuie să ştiţi că majoritatea calificată mai este întâlnită în procedurile de revocare a înalţilor demnitari, în virtutea principiului stabilităţii funcţiei. Observaţi că la baza reglementării stă un principiu şi nu se stipulează aşa, aiurea din cap. Un exemplu este funcţia de Preşedinte al Parlamentului, ales cu votul a 51 deputaţi, dar care poate fi revocat numai cu votul a 2/3 din deputaţi.

Cine se ţine cu dinţii de putere?!

În încheiere, este util să analizăm puţin şi efectele referendumului. Am reţinut că „societatea civilă” confundă principiul neretroactivităţii legii cu un alt principiu care spune că regula jocului nu poate fi schimbată în timpul jocului. În acest mod, „juriştii” tulburaţi de confuzie emit concluzia că rezultatele referendumului sunt valabile doar pentru viitorul Parlament, actualul nefiind în drept să le aplice.

Principiul neretroactivităţii legii este un principiu consacrat în legislaţie, are caracter imperativ, şi înseamnă că o lege acţionează doar pentru viitor din momentul intrării ei în vigoare. Ca atare, dacă în momentul modificării textului constituţional Parlamentul va fi funcţional, nimic nu îl poate opri să aplice o normă legală în vigoare.

Principiul după care regula jocului nu poate fi schimbată în timpul jocului nu este unul atestat undeva ca normă cu valoare juridică şi este invocat doar cu titlu de recomandare în contextul a ceea ce Comisia de la Veneţia numeşte bune practici în materie electorală. Prin urmare, acest principiu nu are caracter obligatoriu şi trebuie aplicat doar în rând cu alte elemente care concurează la analiza oportunităţii evenimentului vizat.

Altfel spus, trebuie să  studiem oportunitatea referendumului în raport cu situaţia în care ne-am aciuat şi în raport cu efectele lui. Sper că cele câteva pagini lecturate au răspuns la această problemă. Însă, afară de legitimitatea şi oportunitatea referendumului, aş vrea sa spunem ceva şi despre legitimitatea morală a acţiunii anunţate de Alianţă şi a efectelor acestei acţiuni.

E cazul să ne referim şi la asta, căci, am auzit reproşul, venit nu doar din partea opoziţiei comuniste, dar şi din partea unor persoane mai onorabile, că prin organizarea referendumului Alianţa nu urmăreşte altceva decât să se ţină „cu dinţii de putere”. Acuzaţia aduce de la o poştă a ipocrizie. În condiţiile în care Alianţa a stat la putere nici doi ani, sub presiunea permanentă a unei incertitudini determinate de iminenţa alegerilor anticipate, cu întrerupere pentru un exerciţiu electoral anticipat, iar potcoviţii cornotaţi au condus dezmăţul opt ani întregi, din care patru ani au fost cu succes acompaniaţi de Iuri Ivanovici, e cazul să întrebăm cine de fapt se rupe la putere?

Nu cred nici în ceea ce ni se prezintă ca fiind o nemulţumire cvasigenerală a populaţiei împotriva Alianţei. Evident, „pipălul” mai strâmbă din nas la stângăciile Alianţei, dar nu am văzut prea mulţi să se rupă să ajungă la adunarea anunţată de „camaradul” Iura. Atmosfera este încărcată mai mult de o aparenţă a stării revoluţionare acute, aparenţă creată şi întreţinută de o mână de saltimbanci care călăresc non-stop spaţiul de emisie al unei televiziuni ce se pretinde pluralistă şi publikă. Câteva partiduţe, cu o reprezentare totală de circa 1,5% în electorat, dar prezenţi la tv cu toţi membrii actuali şi din trecut, isterizează spaţiul informaţional cu frustrările defulate public, manipulând cu nesimţire necazurile oamenilor.

Să organizăm anticipate pentru a le da satisfacţie? Să le facem pe plac comuniştilor doar pentru că aceştia aşteaptă anticipatele ca pe o sărbătoare? Păi, timp de opt ani au avut ocazia să ne fericească cu o viaţă mai bună şi în aceşti ani nu au făcut altceva decât să inventeze o nouă clasă socială: burghezo-bolşevicii. Pentru ce să organizăm alegeri anticipate? Să mai vedem încă opt ani cum nişte terchea-berchea se află în treabă pe seama sărăciei noastre?

Liderii Alianţei nu sunt luaţi nici ei de prin mănăstiri, îi cunoaştem bine. Dar, măcar pe aceştia îi putem obliga să-şi asume nişte standarde şi să le cerem să le respecte. Nişte standarde care, odată implementate, îi va elimina pe cei care nu le socotesc, inclusiv pe liderii Alianţei, dacă va fi cazul. Nu e o certitudine acest fapt, deci, din partea lor avem numai promisiunea unei incertitudini. Însă, tot e mai bine decât certitudinea unui hău comunist.

De aceea, susţin că  e moral ca acest Parlament să-şi ducă până la capăt mandatul pentru care a fost ales, de patru ani, dacă nu aţi uitat. Că e moral ca Alianţei să i se dea şansa de a guverna măcar patru ani întregi şi abia după aia să o judecăm. E moral să rupem odată şi pentru totdeauna cercul vicios şi marasmatic al norocului istoric de care se bucură comuniştii rătăciţi pe văile răzeşilor.

Autor: Vitali Catană
Sursa: vox.publika.md/vitali-catana
26.01.2012 Opinii
3284
0

Comentarii 3

  • ecaterina:

    Comunistii nu ca stau prost cu dreptul Penal, ei pur si simplu fac pe prostii si folosesc toate aceste "argumente juridice" doar ca sa manipuleze cetatenii. Doar majoritatea dintre noi nici idee nu au de drept penal, constitutional etc. iar comunistii in felul acesta manipuleaza.

    26.01.2012 16:34
  • Lost:

    Si cum am putea noi sa-i "obligam" pe liderii Aliantei "să-şi asume nişte standarde şi să le cerem să le respecte ? Singura lor preocupare este sa se mentina neclintiti in fotoliile privilegiate, sa traga foloase materiale, abuzand de functiile, pe care le au, sa maguleasca poporul cu povesti fara acoperire despre "integrare europeana", "principii si valori", "stabilitate, bunastare" etc. Doi ani de zile am asistat la reglarile lor de conturi, barfe, intrigi, scandaluri, demascari, la lupta lor acerba pentru putere si bani. Ce folos au adus ei tarii si poporului ? Traim mai bine ? S-au creat locuri noi de munca ? A incetat exodul populatiei in Occident, in cautarea unui trai mai bun ? A crescut bunastarea cetatenilor ? S-au micsorat tarifele si preturile ? Ne-au asigurat o stabilitate economica, politica si sociala ?

    26.01.2012 17:09
  • Lost:

    Astia-s "politicieni" ? Ai cui "lideri" sunt ei, pe cine reprezinta ? Oligarhia, interesele de clan si de grup. Halal! Sunt aidoma unor purici, care sar din partid in partid, in cautarea unui locusor mai caldut si care sug sangele poporului, parazitand pe spinarea lui.

    26.01.2012 17:24