Sursa imagine: Intact Images

Avertisment ONU: risc de inundaţii grave în Europa Centrală şi de Est

Regiunile din centrul şi estul Europei, paralizate de zăpezi şi de frig iarna aceasta, riscă să se confrunte cu inundaţii grave în primăvară, avertizează Agenţia ONU pentru reducerea riscurilor de catastrofă, citată de AFP.

Temperaturile în Bulgaria şi România vor creşte în următoarele zece zile, astfel că gheaţa de pe Dunăre se va topi, atrage atenţia SIPC (Strategia Internaţională a ONU pentru Reducerea Riscurilor).

"Deşi mii de persoane încă sunt blocate de zăpezi în Serbia şi Bulgaria, există semnale că ar putea avea loc inundaţii devastatoare", afirmă Margareta Wahlstrom, o reprezentantă specială a ONU.

Recentul val de frig şi ninsorile masive din Europa s-au soldat cu peste 600 de morţi.
"Autorităţile din aceste ţări, Crucea Roşie, organizaţile naţionale pentru reducerea riscurilor catastrofelor trebuie să ia măsuri pentru a se evita pierderile de vieţi omeneşti în momentul inundaţiilor", a declarat Denis McClean, un purtător de cuvânt al SIPC.

Autor: AFP
Sursa: jurnalul.ro
21.02.2012 Europa
6632
0

Comentarii 0