Sursa imagine: captura Privesc.eu

În AIE a reînceput ”măcelul fratricid”

Situaţia politică din Republica Moldova devine tot mai tensionată. Şi acest lucru nu-l observă doar acei care nu doresc. Perioada de acalmie, care s-a instaurat după alegerea Preşedintelui ţării, s-a terminat şi partidele au revenit la agendele lor. Iar aceasta înseamnă nimic altceva decît reluarea luptei politice cu o nouă amploare, scrie Dumitru Spătaru în tribuna.md.

Astăzi, asupra Republicii Moldova planează mai multe pericole. În primul rînd, este vorba despre o nouă posibilă destabilizare a situaţiei politice. Şi cînd spun acest lucru am în vedere, în primul rînd, tensionarea relaţiilor între partidele aflate la guvernare. „Măcelul fratricid” a început deja. Pentru a ne convinge de acest lucru este suficient să urmărim ultimele confruntări dintre Partidul Liberal şi Partidul Liberal Democrat (divergenţele apărute în problema Băncii de Economii, vizavi de sărbătorirea Zilei Drapelului, în problema raportului Guvernului în Parlament, în problema asigurării circulaţiei pe ambele sensuri pe strada Mateevici din capitală etc.), sau ultimele confruntări între Partidul Liberal şi Partidul Democrat (în problema zilei de 16 mai, în problema preluării de către liberali a conducerii Procuraturii Generale, în problema reamplasărilor din Prezidiul Parlamentului etc.), sau schimbul de replici între liberal-democraţi, pe de o parte, şi liberali şi democraţi, pe de altă parte (în problema Legii antidiscriminare). Toate acestea dovedesc că situaţia din Alianţa pentru Integrare Europeană este ca un butoi cu pulbere, care poate exploda în orice moment. Iar pe post de scînteie ar putea servi orice.

Măcar şi ziua de 16 mai (cînd se împlinesc 200 de ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul rus) sau cele două valuri de deportări ale basarabenilor de către regimul stalinist, sau ziua de 28 iunie (pe care liberalii o consideră zi a ocupaţiei Moldovei de către trupele sovietice), sau discutarea Legii antidiscriminare etc. Motive sînt mai multe şi situaţia în orice moment ar putea scăpa de sub controlul partidelor care se află la guvernare.

Astăzi, riscul destrămării Alianţei de guvernare este mai mare ca oricînd. Dacă anterior partidele membre ale Alianţei nu ştiau ce le rezervă viitorul apropiat, acum, mai mult sau mai puţin, situaţia este clară: Moldova are un Preşedinte, iar perspectiva alegerilor parlamentare anticipate este una iluzorie. Într-un fel, aceasta dezleagă mînile partidelor aflate la guvernare, care, se pare, sînt predispuse să folosească perioada care le-a rămas pînă la următoarele alegeri pentru reglări de conturi reciproce decît pentru a asigura o guvernare eficientă a ţării. Totuşi, acest mod de comportament implică şi anumite riscuri. Spre exemplu, nimeni nu garantează că, în jocurile lor politice periculoase, politicienii de la putere nu se vor pomeni într-o bună zi cu o criză de Guvern. Pe lîngă riscurile pe care ea le va implica pentru dezvoltarea ţării, o asemenea criză ar putea însemna şi revenirea la varianta zero. Adică, la eventuale alegeri parlamentare anticipate.

Al doilea mare risc care planează asupra Moldovei este comportamentul Partidului Comuniştilor. Acest partid, care şi-a asumat benevol rolul de rebel politic, deocamdată rămîne în afara jocului. Aceasta însă nu înseamnă că PCRM a fost scos pe tuşă pentru totdeauna. Prin acţiuni stradale, prin acţiuni de nesupunere civică, prin acţiuni publice de genul preconizatului referendum în problema votului de încredere actualului Parlament etc., această formaţiune continuă să prezinte un real pericol pentru stabilitatea politică din Republica Moldova. Comuniştii nu au ce pierde – după ce acest partid s-a autoizolat, s-a automarginalizat, s-a autoexclus din procesul politic firesc al unei ţări democratice, unica sa şansă de supravieţuire este o ieşire în extremis, la limita admisibilului şi a jocului democratic. La sigur, ideologii PCRM înţeleg acest lucru şi, în momentul potrivit, vor lua deciziile de rigoare. Unica şansă pentru PCRM de a reveni în prim-planul evenimentelor politice fără a recurge la măsuri extreme, cît nu ar părea de straniu, sînt neînţelegerile din AIE. Doar astfel pot apărea condiţii favorabile pentru revenirea comuniştilor nu doar în Parlament, ci şi la guvernare. Fie că va fi vorba de alegeri parlamentare anticipate, fie de o reformatare a guvernării prin atragerea unor noi elemente din afara Alianţei (în cazul de faţă se are în vedere inclusiv atragerea comuniştilor).

Un al treilea mare pericol care planează asupra Moldovei este un nou val al crizei financiar-economice. Deşi Republica Moldova este poziţionată mai bine din acest punct de vedere decît ţările din regiune, totuşi, ţara noastră nu este una izolată şi, la sigur, criza care se apropie ne va afecta. În condiţii de instabilitate politică, efectele acestei crize se vor resimţi şi mai mult. Iar o eventuală suprapunere a crizei financiar-economice cu cea politică ar putea fi pur şi simplu fatală Republicii Moldova.

Şirul pericolelor ce planează asupra Republicii Moldova ar putea fi continuat, dar nu aceasta contează. Important este ca aceste pericole nu doar să fie menţionate, trecute în revistă, ci şi conştientizate. În primul rînd, de către politicieni. Pentru că, pe parcursul a 20 de ani de independenţă, Moldova a tot avut şanse, dar de fiecare dată le-a ratat. Cauzele contează mai puţin – important este rezultatul, adică ceea ce avem la moment. Iar ceea ce avem la moment nu arată bine deloc. De aceea, politicienii noştri nu au dreptul la greşeală. Nici măcar la o singură greşeală. Dacă ei vor înţelege acest lucru, Moldova va putea pretinde la un viitor destoinic. Dacă nu….

Autor: Dumitru Spătaru
Sursa: tribuna.md
17.05.2012 Opinii
5357
0

Comentarii 2

  • hron:

    Sper mult, dle Marian Lupu, ca in scurt timp sa fie initiata procedura legala de demitere a Guvernului Filat-Leanca, cel mai corupt Guvern din istoria RM de dupa anul 1991. In popor, acest guvern e numit SRL FILAT-LEANCA "ASCOM-GROUP|

    17.05.2012 21:03
  • eugen:

    AIE trece ca de obicei printr-o situatie de dezghet si de stres, dar totul e trecator, sunt baieti bravo si stiu ca unul fara altul nu au incotro, sper ca si de data asta ca mediator care o sa-i impace pe toti va fi cei din PDM.

    18.05.2012 10:04