Sursa imagine: gds.ro

RRRepublica MMMoldova

O frumoasă expresie latină spune că „omului deştept îi ajunge o vorbă”. Una singură.

Devalorizarea generalizată a cuvintelor rostite, în societatea occidentală, a atins în Moldova apogeul.

Se vorbeşte mult, foarte mult. Şi nu mă refer doar la vorbele goale ale politicienilor locali, faţă de care se pare că am cultivat în timp o oarecare imunitate, ci la necesitatea (modelată meticulos ani de zile) de a le adresa respectivilor politicieni tirade nesfârşite.

Faptul că se abuzează cantitativ de darul vorbirii, cu scopul declarat de a transmite un careva mesaj către „conducătorii” momentului, absolut impasibili la apostrofări laconice, este cu atât mai îngrijorător cu cât totalul de cuvinte adresate „politicului” tinde să crească proporţional cu indiferenţa tot mai asiduă a acestuia faţă de critici, într-o progresie matematică absurdă, dacă e să ne gândim la efortul depus pentru a zice ceva.

Ceva-ul care în proverbul latin de mai sus, e vorba singură, suficientă, ideea sau mesajul.

Exemplul recent al „polemicii” purtate în jurul a doi deputaţi moldoveni, unul condamnat la închisoare în România, altul suspectat în Marea Britanie de implicare în infracţiuni economice, este relevant în acest sens: mesajul adresat de către revoltaţi „factorilor de decizie” putând fi redus la un singur cuvânt – HOŢI.

Însă deoarece „factorii”, unii cu „de onoare” lipită de nume, nu s-au limitat la adecvata în astfel de situaţii reacţie – „vom analiza, iar în cazul adeveririi acuzaţiilor vom proceda în consecinţă”, ci s-au dedat la nişte fabulaţii halucinante de genul „comenzi politice”, „atacuri asupra partidului”, „obstrucţionarea congresului”, „calomnierea alesului”, „subminarea stângii”, „intimidarea oligarhului” etc., revoltaţii pe bună seamă s-au văzut nevoiţi să înşire, în sensul direct al cuvântului, rânduri de argumente ca să provoace o atitudine „deşteaptă” din partea acestora. În zadar!

O reacţie de acest gen, complet inadecvată, de-ar fi venit din partea  unui om din afara „sferelor publice”, ar fi fost urmată de „întoarcerea spatelui” şi de o eventuală rememorare a „Prostiei omeneşti” a lui Creangă, însă nenorocul a făcut ca oameni cu astfel de reacţii prosteşti să ne conducă. Constant, de 20 de ani.

S-ar putea deduce logic, pornind de la afirmaţia antică de mai sus, că respectivii sunt proşti. Lucru în sine care nu e tocmai blamabil, având în vedere baza electorală care produce astfel de „conducători”.

Însă prostia emanată de aceştia, hâtria afişată ar zice unii, atinge arogant inteligenţa „supuşilor”, în termeni de ierarhizare statală, provocând, pe lângă dezgustul firesc şi amplificarea discursului verbal.

Căci raţiunea, în definitiv, nu concepe alte mijloace de convingere a „iraţionalilor”, decât cele raţionale.

Alţii – laşii – pitiţi în dosul pârghiilor algoritmice, manifestă ciclic şi vulcanic, vociferări „grele” în adresa unora, la fel pitiţi, dar în dosul altor pârghii.

Spectacolul păpuşăresc, rejucat conştiincios de mai multe stagiuni deja, e cu atât mai pueril cu cât în urma vorbelor „hotărâte” şi feţelor „grave”, nu se întâmplă absolut nimic. O adevărată telenovelă! Cu gemete şi blesteme, cu împăcări şi acuplări, dar obligatoriu fără finalitate. Păcat că nu suntem cu toţii de sexul considerat „telenovelist”…

Debitările orale, dar şi transpuse pe „blog”, într-un infinit de greşeli, nu ideatice (mai au până acolo), ci gramaticale, sunt, oricât ar părea de straniu, promovate insistent de „entităţi” – televiziuni, radiouri, presă scrisă etc. – care prin definiţie trebuie să stăpânească limba.

„Sinecdoca” rezultată din simbioza respectivă se pliază perfect pe profilul societăţii moldoveneşti sărace, în rezultat nepăsătoare, în rezultat inculte.

Ridicoli, dar şi bătăioşi, specia dată, a idioţilor, are azi reprezentanţi în toate structurile statului. Cu toţii, de la opozanţii dornici de atenţie guvernamentală şi până la lunganii „politici”, se dau şi mari lingvişti, şi mari istorici şi, mai ales, mari etnologi, sfidând academiile şi anii de formare a adevăraţilor specialişti!

(Să fie oare concizia specifică savanţilor, de vină pentru ignorarea adevărurilor spuse de aceştia, concizie atât de nefirească pe lângă verbalismul la modă azi?!)

De cealaltă parte a baricadei băneşti, masele îndobitocite de atâta sărăcie, manifestă o apetenţă deosebită pentru discursurile fără noimă ale „conducătorilor”, dar numai ale celor care „vorbesc frumos”, chiar dacă „frumosul” respectiv e lipsit de orice substanţă şi de elementara gramatică şcolărească.

Formularea simplă şi clară a ideilor e tot mai puţin receptată ca normă, arabescurile devenind nu doar modă dar şi condiţia principală a „reuşitei” vorbirii publice.

În atare circumstanţe, debitul crescând al vorbelor jurnalistice, evident atât în cazul condeielor „clasice”, blamate şi ele nu o dată, de rând cu „obiectele” revoltelor scrise pe care le mitraliază astăzi cu o fervoare de urmat, dar şi în cazul neofiţilor de noi tehnologii de comunicare, se aranjează perfect între logoreea persistentă a politicienilor şi moda toastelor „înzorzonate”, spuse de cetăţeanul simplu, dar atât de ne-simplu, în faţa nuntaşilor până la închinarea paharului al treilea.

Nici să reduci din turaţiile zicerii, pentru a răspunde pe potrivă avalanşei de cuvinte legate aiurea de „importanţii” zilei, nici să renunţi la formulări întortocheate, pentru a putea rămâne pe aceeaşi treaptă „calitativă” cu cei criticaţi, în viziunea observatorului de „jos”, dornic de kitsch!

Paroxismul la care s-a ajuns în comunicarea dintre moldovenii care nu pot tăcea (care nu sunt indiferenţi) şi cei care nu vor să audă (clasa politică) e fără ieşire.

Nici spunerea „mai simplă” a lucrurilor pe nume, pe înţelesul şi al mai puţin versaţilor în cititul printre rânduri, nici ignorarea completă a ignoranţilor politicieni, nu va reda retoricii valoarea pe care a avut-o cândva.

S-a încercat şi una şi alta. Şi nu o dată. Bunul-simţ însă a fost învins. Cuvântul a fost ridiculizat.

(Oare din această cauză au abandonat „scriitorii” politica?!)

Colapsul valorilor morale, în esenţă literare (chiar reducând totul la minimul didactic), a cauzat şi reculul raţiunii, cu pseudo-denominaţiile corespunzătoare, în abordarea proceselor din vârful (dar şi din întregul) piramidei financiare numite MMMoldova.

Într-o Moldovă raţională hoţii n-ar fi fost numiţi „filantropi”, laşii n-ar fi fost numiţi „pragmatici”, iar idioţii ar fi fost numiţi idioţi, nu „patrioţi”!

Se pare că odată cu renunţarea oamenilor de litere, în sensul culturii posedate, la intenţia de a schimba destinul acestei ţări, nu ne rămâne decât să aşteptăm, una sau două generaţii, ca să se schimbe ceva.

Peste una sau două generaţii hoţii vor deveni suficient de „aristocraţi” ca să-şi mai tempereze lăcomia, laşii – suficienţi de bogaţi ca să prindă la curaj şi să facă ceva, iar idioţii deşi vor rămâne la fel, vor fi cu siguranţă mai puţin băgaţi în seamă.

Dar poate totuşi ne va da prin minte, înainte de termen, o „revoluţie”?! Măcar una în atitudine…

Până atunci însă, până la conştientizarea absurdului moldovenesc, singura armă de luptă la îndemâna oricui, permisă de surogatul de societate democratică pe care-l afişează falnic Republica, rămâne cuvântul, chiar aşa devalorizat cum e.

Sau mai bine spus cuvintele. Căci sunt multe, prea multe.

Mai pe scurt, (cum spune de la o vreme Constantin Cheianu):

    Moldova e controlată de hoţi, laşi şi idioţi;
    prostia tronează în masele populare;
    intelectualii rămaşi în ţară au renunţat să facă politica morală;
    singura cale rămâne educaţia.
 

Autor: Max Ciudin
Sursa: natiadinurma.wordpress.com
26.06.2012 Opinii
5406
0

Comentarii 0