
cameră ascunsă | Un tânăr din Moldova neglijat de angajator pentru că este nevăzător
Roman Guțu, un nevăzător din Chișinău, a fost pus pe picior de inegalitate de reprezentanții unui magazin la interviul de angajare. Firma avea nevoie de specialiști în reparația calculatoarelor, iar tânărului nu i s-a oferit măcar șansa să treacă proba de interviu doar pentru că este nevăzător.
Firma specializată în reparația calculatoarelor are un spectru larg de servicii cum ar fi întreținerea și reparația tehnicii de birou, copiatoarelor și imprimantelor. În anunțul de angajare solilita specialiști în reparația calculatoarelor și schimbarea cipurilor. Nu este pentru prima dată când lui Roman i se refuză un astfel de loc de muncă. De această dată, a decis să meargă cu o cameră ascunsă.
Candidatul susține că poate face față acestui job, chiar dacă este nevăzător. Roman a absolvit acum doi ani Facultatea de Informatică și Matematică la Universitatea de Stat și face studiile de masterat în domeniul administrării rețelelor. Din filmările înregistrate, se observă că ceilalți candidați intră cu ușuriță pe ușa directorului. La intrare, Roman a fost mințit precum că administrația firmei nu este pe loc, în timp ce pe ușă veneau și plecau candidații invitați la proba de interviu.
Chiar cu câteva minute înainte de a-i veni și lui rândul să se întâlnească cu angajatorul, i s-a explicat la telefon detalii privind amplasarea biroului. Deși locul se eliberase și urma să intre la proba de interviu, recepționista i-a sugerat să revină mai târziu.
După două ore de așteptare, Roman a telefonat din nou să se asigure că cineva îl va putea intervieva. La celălalt capăt al firului i s-a răspuns că firma deja a angajat pe altcineva, iar directorul i-a comunicat că nu s-ar fi isprăvit cu sarcinile solicitate pentru că este orb.
Tânărul afirmă că a fost pus de nenumărate ori în situații similare când era invitat la un interviu. Unica șansă de angajare a persoanelor nevăzătoare este Asociația Orbilor. Alții, care obțin o experiență de lucru mai vastă, aleg să-și deschidă propria afacere.
La „Centrul fără Bariere„ Roman activează de doi ani și prestează servicii de reparație a calculatoarelor. El pune bazele unei biblioteci auditive pentru cei aproximativ 9 mii de persoane nevăzătoare din Moldova.
Sursa: discriminare.md
-
La ADR Nord sunt evaluate, tehnic și financiar, cererile complete de finanțare admise în cadrul celei de-a II-a etape a Apelului competitiv de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada 2021-2023, cu finanțare din FNDR
16.04.2021 -
Cea de-a doua zi a instruirii privind acțiunile de pledoarie pentru politici publice locale sensibile la dimensiunea de gen în comunitățile din raioanele Cahul și Ungheni a adus în prim-plan implementarea unei campanii de advocacy
15.04.2021 -
Dialogul între APC și APL și reforma administrației locale din R. Moldova -subiecte abordate în cadrul Adunării Generale a NALAS!
15.04.2021 -
MADRM a organizat un atelier de lucru la nivel național pe marginea Programului național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere în RM pentru anii 2021-2027
15.04.2021 -
CALM a fost gazda celei de-a XVI-a sesiuni a Adunării Generale a NALAS!
15.04.2021
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
Comentarii 1
Astfel de lucruri sunt peste tot,multe persoane is neglijate,dar de se va intoarce roata ce va fi apoi ?