Sursa imagine: captura privesc.eu

La revedere, domnulor Ghimpu, Lupu şi Filat

Că Voronin va reveni la putere nu am nicio îndoială, dar nici o părere de rău. Din punctul meu de vedere, Moldova a pierdut mult de când cei trei crai și-au împărțit țara în sfere de influență. Tu iei primăria București, tu procuratura și televiziunea, tu iei vama și fiscul și așa mai departe… Dar gata. Atât a fost jocul de-a democrația, stimabili, înapoi la pumnul de fier al domnului Voronin. Desigur, atât cât îl mai țin baierele pe bătrân.
-
Alianța s-a discreditat în toate cele 7 părți ale lumii. Sunt o glumă de alianță, iar astăzi îmi vine greu să realizez câtă dreptate avea bătrânul general Voronin când vorbea de acești căpcăuni flămânzi, care vor rupe Moldova în bucățele, când ne spunea despre ce amploare va lua contrabanda cu țigări, când promitea revenirea grupărilor criminale pe meleaguri moldovenești…

Un adevărat Nostradamus, acest Vladimir Voronin. Uite că toate s-au întâmplat cu vârf și îndesat. Am văzut cum este şi cu așa-numiții democrați? Da, am văzut. Ei bine, acum să ne pregătim de reîntoarcerea comunistului Voronin. Eu nu sunt Nostradamus, dar lucrurile sunt deja puse pe o direcţie clară.
-
Poate că Voronin nu vine de unul singur la putere, ca în vremurile lui bune. Poate reuşeşte să-i aburească pe unii dintre membrii Alianţei şi face o coaliţie, care dracu’ ştie cum s-o numi. Contează doar că va reveni. Avantaje? Hoţii în lege vor fi iar cu capul sub papuc ori Papuc. Împuşcăturile din păduri vor viza doar mistreţii. Cine va deveni brusc mai hrăpăreţ i se va tăia din porţie. Dezavantaje? În ceea ce mă priveşte, relaţia cu România. Cred sincer, dacă Voronin era mai deştept în legăturile cu ţara vecină şi soră, era cel mai bun preşedinte pe care l-a avut Moldova.
-
Nu-mi pare rău că vine Voronin înapoi. Repet, sunt sigur de asta. Cu adevărat îmi pare rău de faptul că după aproape 4 ani de când ne conduce racul, broasca şi ştiuca, am ajuns să-l regretăm pe acest tiran bătrân. Tare mult rău aţi mai făcut Moldovioarei, fraţilor Filat, Lupu şi Ghimpu! Nu o să vă regret dacă dispăreţi în meandrele istoriei.

Filat nu a ştiut decât să-şi mătrăşească cei mai buni prieteni din jurul său, a adunat sub sine multă putere, i s-a urcat la cap, nu mai are cine să-l sfătuiască, este înconjurat doar de lingăi, iar în prostia lui trage şi ţara la fund. În schimb, Lupu stă la fundul vicepreşedintelui său. A ajuns să fie controlat şi dirijat ca o păpuşă de doi metri. Domnul Lupu nu are sânge în sistem ca să fie tranşant, să aibă o părere. El se scaldă în mai multe ape doar ca să rămâna la suprafaţă. În schimb, proprietarul dânsului este un animal feroce, care din bârlogul său a ajuns să controleze aproape tot ce mişcă sau face bani în ţară.

Cât despre domnul Ghimpu, ce să vă spun? Îmi face o deosebită neplăcere faptul că acest om mi-a fost preşedinte. Ţara arde, iar el se piaptănă descoperind România şi scriind prostii pe feisbuc. Culmea, prostiile acestea au valoarea unei compuneri de clasa a 2 care abia ar lua o notă de trecere. O singură rugăminte am faţă de domnul Ghimpu: să rămână unde este plecat. Dacă vrea poate scrie inepţii tâmpite pe feisbuc. Sunt sigur că ar exista suficienţi moldoveni care ar fi de acord să-i plătească vizita prin România, prin lume, numai să-şi prelungească această călătoria până la sfârşitul vieţii sale. La revedere, domnule Ghimpu, Lupu şi Filat.

Autor: Vitalie Cojocari
Sursa: cojocari.ro
16.01.2013 Opinii
9096
0

Comentarii 17

  • colombo:

    Taaaaaare "naiv?" mai eşti bre!!!
    Doar o întrebare:- în serele cui a fost crescut, educat şi format acest Plahotniuc?
    În rest, prea muieratic, dacă nu angajat ,pari a fi...

    16.01.2013 15:48
  • Chris:

    Bye, bitches.

    16.01.2013 16:29
  • Bob:

    cita lipsa de obectivitate, chiar suneti atit de naivi si nu va dati seama ca PCRM a ramas doar in istorie si tot cred ca nu pe mult timp... PD si PL demult le-au zis ,,DAVAI DOSFIDANIA'' numai Filat merge cu surprize pe la spate....si cind o sa spuna public o sa fie o Bonba si o ,,chidaneala'' fata de cetateni. JOS Filat JOS Voronin!

    16.01.2013 16:43
  • Mihai:

    STOP oligarhi!
    ROSU pentru cumetri si nanasi!
    STOP coruptia!
    TRANSPARENTA pentru Moldova!

    16.01.2013 17:21
  • Vitalie Cebanu:

    Eu ştiu sigur că altă alternativă nu avem:Şi la bine şi la rău îi susţinem pe Marian Lupu,Vlad Filat,Mihai Ghimpu.Şi noi suntem mulţi,care gîndim aşa.

    16.01.2013 17:25
  • Vascor:

    Bă mârlanule, ne-ai "face o deosebită neplăcere " dacă mai scrii

    16.01.2013 19:40
  • Slvk:

    Feisbuc??? straniu cum dupa asa ortografie mai pricepi care postari sunt de clasa a doua si care de a noua, si cit sunt ele de bine scrise???

    16.01.2013 19:47
  • Ion:

    Articol indraznet, nai ce spune, dar si critica este argumentata. Este complicat sa spui la moment cine va veni la putere peste 1,5 ani, dar cu certitudine, actualii lideri din AIE cit de tare nor manevra, votul de icredere pe care lau avut nulvoi mai avea...

    16.01.2013 19:48
  • paul:

    Sa dai note poti, desi nu ai facut cine stie ce pentru tara asta, dar faci greseli inclusiv si in titlu!
    Rusineeeeee!

    16.01.2013 20:56
  • vlad:

    sa fim sinceri si sa spunem lucrurilor pe nume. Sa terminat cu Ghimper si Lupu.O sansa omai are Filat daca nu se inpotmoleste in cazullui Zubco.Cu ocazia aceasta trebue fugarit si Plohis in caz contrar sint de acord cu d. Cojocaru cu parere derau.Cu conditia ca sus numitii vor raspunde in fata legii

    16.01.2013 21:46
  • Vitamin:

    In mare parte sunt de acord cu autorul. Doar ca nu cred ca Voronin e un tip bun. PCRM a facut nu mai putin rau decit AIE. Da, au mare sanse sa revina la guvernare. Asta e foarte rau dar nu mai rau decit daca ramine tot AIE.
    A avut dreptate Rosca cind zicea ca mai bine sustine PCRM decit sa vina mafia asta la guvernare.

    17.01.2013 11:59
  • Pedronia:

    CojocarU , care habar n-are sa-si scrie numele corect, dar incearca sa vina cu pronosticuri halucinante. Cica, "Voronin se intoarce"... De parca in Moldova nu ar mai exista alte forte sanatoase. La o adica, de ce ar trebui sa fie culpabilizat Filat sau Chirtoaca pt vanatoarea lui Zubco & K ?!

    17.01.2013 12:51
  • oscar:

    feisbuc? Asta ce-i?

    17.01.2013 20:52
  • oscar:

    feisbuc! hm...

    17.01.2013 20:53
  • oscar:

    feisbuc, domnulor

    17.01.2013 20:57
  • Baiii inteligentilor....:

    Ca orice alt cuvant preluat de o limba, si acesta trece printr-un proces de "adoptie". Hai sa radem si de dictionarele de limba romana pentru faptul ca au mentionat formele: "meci" in loc de match, fotbal in loc de football, franciza-franchise.

    22.10.2014 16:34
  • eu:

    de acord cu bob

    19.05.2015 16:40