Sursa imagine: info-prim.md

Kalman Mizsei: Restabilirea AIE nu poate fi realizată fără SCHIMBAREA prim-ministrului

Pentru ca resetarea (coaliției – n.n.) să se realizeze, politicienii trebuie să facă un angajament reciproc la începutul discuţiilor că vor păstra actuala coaliţie intactă. Atât liberal-democraţii, cât şi - în special, primul ministru, şi apoi democraţii au încălcat, în ultimele săptămâni, normele elementare de solidaritate ale coaliţiei. Dacă doresc să restabilească coaliţia, primul lucru pe care trebuie să-l facă este un pas către crearea măsurii de încredere unul faţă de altul, acest angajament să fie făcut public în acelaşi timp de către toţi. Răni adânci au fost aplicate pe fiecare parte şi această declaraţie comună ar fi primul semn al unei guvernări responsabile”, susține Kalman Mizsei, ex-reprezentant special al UE în Moldova într-un articol publicat de Agenția Info-Prim Neo.

”Însă, nu cred că acestea pot fi realizate fără schimbarea prim-ministrului. Unii analişti susţin contrariul, eu, însă, cred că niciunul dintre protagoniştii principali ai conflictului - premierul Filat şi dl. Plahotniuc – mai pot fi puşi într-un oarecare rol de leader în guvern. Acest lucru pare elementar. Mai mult de atât, ei ar trebui, ambii în acelaşi timp, să facă angajamente generoase”, scrie  Mizsei, precizând că ”de partea dlui Filat aceasta ar trebui să fie retragerea din funcţia de prim-ministru”.

”Acest lucru în sine ar trebui să fie un preţ relativ mic pentru el (Filat n.n.), având în vedere intensitatea disputei în care el însuşi a fost implicat şi faptul ca în Moldova, oricum, într-un an şi jumătate vor avea loc alegeri parlamentare. Evident, el va deţine rolul de preşedinte al PLDM şi va conduce partidul la alegeri. Angajamentul dlui Plahotniuc, pe de altă parte, ar trebui să fie necesitatea separării activităţilor sale de afaceri şi a rolului său politic, în special, când vine vorba despre folosirea instituţiilor sale media în scopuri politice evidente. Acest angajament ar fi benefic pentru PDM, pentru că în cazul în care acesta ar fi obligat să intre în alegeri anticipate acum, ar pierde teren”, scrie Kalman Mizsei, ex-reprezentant special al UE în Moldova în articolul citat.

”Atunci când vorbim despre formarea unui nou guvern, PLDM, în mod justificat, are dreptul de a cere şi deţine rolul prim-ministrului, deoarece acesta este partidul din coaliţie care deţine cel mai mare număr de locuri în Parlament. Apelurile privind crearea unui guvern tehnocratic mi se par naive şi inutile: cele trei partide ar trebui să încerce să formeze un nou guvern, iar rolul prim-ministrului să-i revină PLDM. În acelaşi timp, celelalte două partide, în mod clar, vor cere garanţia ca rolul prim-ministrului să nu fie la fel de puternic cum a fost în ultimii trei ani”, mai scrie Kalman Mizsei.

Potrivit ex-reprezentantului special al UE în Moldova, ”părţile implicate trebuie să îşi asume angajamente serioase atât unii faţă de alţii, cât şi faţă de public în lupta împotriva corupţiei la nivel ministerial. Aceştia ar trebui să desemneze doar miniştri şi viceminiştri cu înalte calităţi profesionale, manageriale şi etice. Dacă este necesar, se poate apela la persoane în afara cercurilor de partid, însă în calitate de candidaţi de partid. Care este interesul lor în acest context? Necesitatea comună de a lupta cu succes în alegerile următoare. Persoanele cu comportament suspicios sau imprudent să fie ţinute departe de guvern.”

”Apoi, numirea prim-ministrului. Eu nu sunt primul care scrie că, în cazul în care se pune întrebarea cine din PLDM sau apropiat al partidului, în afara de dl. Filat, a demonstrat o capacitate credibilă de a conduce guvernul către integrarea europeană, este foarte evident - dl. Leancă. Ar fi foarte înţelept ca şi partidele de coaliţie să recunoască acest lucru. Performanţa de guvernare a dlui Leancă a fost, de fapt, nimic altceva decât excepţională în istoria Republicii Moldova - atât din punct de vedere profesional, managerial, etic, cât şi în termeni simpli umani”, mai scrie Kalman Mizsei.

Autor: HotNews
Sursa: info-prim.md
12.03.2013 Opinii
6383
0

Comentarii 2

  • Boris:

    Sunt total de acord!! Avem nevoie urgent de un prim-ministru competent,care sa lucreze in numele societatii,pentru necesitatile si interesul acesteia,sa respecte populatia care are incredere in el,si stie ca nu va dezamagi!!!

    12.03.2013 20:06
  • Lilian:

    Dupa parerea mea noi nu avem nevoie de un prim-ministru care fura de peste tot unde-i posibil si cauta mereu dividende politice si personale! Un nou prim-ministru cu siguranta va stabiliza politica din tara!!

    12.03.2013 21:00