Sursa imagine: obiectiv.info

Câtă APĂ să bei ca să slăbești

Dacă bem suficientă apă, prevenim apariția ridurilor, accelerăm metabolismul și, totodată, arderea grăsimilor, și ținem la distanță bolile de rinichi.

Nutriţioniştii recomandă cel puţin 1,5 — 2 l pe zi. Pe parcursul întregului an, pentru ca metabolismul să funcţioneze perfect. Vara, în zonele mai calde, când efortul este mai mare şi se transpiră mai mult, chiar peste 2 l.

Motivul: organismul nostru este compus din 60-70% apă. Aceasta transportă substanţele nutritive acolo unde urmează să fie „valorificate” şi elimină reziduurile metabolismului prin ficat, intestin şi rinichi.

Pentru femei, consumul de lichide este extrem de important, pentru că, în general, ele transpiră mai mult decât bărbaţii. Astfel, organismul lor pierde lichid mai mult, dar şi substanţe minerale, de pildă calciu. În medie, femeile beau zilnic 1,6 l de lichid, o cantitate suficientă doar la un efort fizic moderat. Dacă, însă, transpiră mai abundent, apare un deficit de apă, dar şi de substanţe minerale.

La un efort normal, organismul elimină zilnic până la 3 l de apă. Când cantitatea de lichid scade prea mult, sângele se îngroaşă şi transportul de oxigen devine mai dificil. Inima trebuie să pompeze mai puternic şi bate, deci, mai repede. Urmarea: tensiunea arterială scade în mod drastic şi după un timp relativ scurt se instalează o stare de oboseală şi apar probleme cardiace şi de circulaţie a sângelui. Pielea şi mucoasa se usucă.

Creierul nu mai este irigat suficient, ceea ce duce frecvent la lipsa puterii de concentrare. Digestia este mai leneşă şi substanţele toxice sunt eliminate mai greu.

Deficitul de lichide pe durată lungă poate provoca afecţiuni ale rinichilor şi, de asemenea, apariţia timpurie a ridurilor.

Autor: zumi.md
09.08.2015 Caleidoscop
4907
apa
0

Comentarii 0