Sursa imagine: hotnews.md

Mai aproape de casă...

Sunt un om care îşi iubeşte ţara şi căruia nu-i este ruşine să spună că este moldovean. M-am trezit cu un dor ciudat de casă, ciudat la prima vedere, fiindcă era o dimineaţă în care toată Moldova era cuprinsă de feeria sărbătorii Sfântului Vasile cel Mare. Şi cum acasă anume acest sfânt îmi ocrotea bunăstarea familiei, am hotărât că ar fi frumos să fiu în sânul marii familii: poporul moldav. Fiind student la Braşov, ştiu că cel mai popular loc de întâlnire cu cei de peste Prut rămâne a fi renumita staţiune Poiana Braşov.

Odată ajuns acolo, am închiriat o sanie. Deodată, involuntar parcă, anticipând sentimentele pe care le-am adus cu mine, în Poiană, mi-au atras atenţia doi tineri. Aveau în privirile lor o bucurie sinceră. Parcă pentru ei nu mai conta faptul că la baştină încă e trist şi destul de şubredă perspectiva. Aveau o admiraţie uluitoare faţă de Carpaţii meridionali, destul de încărcaţi cu zăpadă, pe alocuri artificială, dar, în esenţă, naturală.
 
Mi-am luat inima în dinţi, mi-am testat intuiţia, apoi m-am apropiat de privirile care parcă mă chemau. Curios sau nu, ambii erau basarabeni veniţi la odihnă. Evident, m-am prezentat, iar tinerii, cu o vădită doză de mândrie, au facut-o şi ei: ,,Sunt Dan Tabac din Cahul”. Celălalt, în aceeaşi manieră promtă, s-a prezentat: ,,Adrian Istrati din Glodeni ”.
 
Fiind un bun cunoscător al locurilor, am zis că o discuţie cu cei doi băieţi cu paşaport albastru (aluzie că sunt cetăţeni din R. Moldova) mi-ar alimenta dorinţa de a mă apropia virtual de mama, de tata şi de locurile unde am copilărit. Curioşi, m-au întrebat despre motivele pentru care am venit în România. Eu aveam un răspuns, pregătit parcă din timp: ,,Iniţial, am venit pentru a interacţiona cu noul şi pentru a mă pregăti să implementez acasă tot ce înseamnă ritmul de accelerare românesc, experienţă europeană, dar cel mai esenţial – pentru a înţelege că noi, basarabenii, suntem capabili de performanţe uluitoare chiar şi în condiţii dificile”.
 
Pe Dan îl crezusem drept un soi de filozof înnăscut. ,,Basarabia zace de ceva vreme într-un clivaj psihologic, nu o ia nimic, nu s-a lăsat prostită nici de realismul socialist, nici de democraţie, e imună la orice medicaţie, doar prostia o ţine în viaţă, marca definitorie…” , spunea amicul meu filozof. Băiatul era legat de sudul Moldovei, acolo unde moştenirea sovietică nu reprezintă un lest (încărcătură ce asigură menţinerea echilibrului), ci un... lest (lucru nefolositor), care ne ancorează într-un trecut falsificat, lipsit de memorie.
 
Andrei parcă era departe de discuţie. La un moment dat credeam că nu-l prea interesează dialogul nostru. Replica lui o să-mi ramână mult timp în memorie: ,,Dacă această bucată de pământ ar fi un organism biologic, viu, aşa ca al unui animal, treburile ar deveni simpliste: o operaţie – unde vreţi voi: pe creier, pe corp, pe ficat – şi extirpăm răul!” Dar nu e aşa! Deloc!. „Totuşi – continuă Dragoş – la noi acasă e deja mai bine, poate nu e chiar aşa de bine, dar răul care a trecut a fost prea mare”.
 
M-am bucurat enorm, deşi nu demult mă întorsesem de acasă. Parcă aveam în ochi o altă Moldovă – cea pe care prietenii mei din R. Moldova încercau a mi-o prezenta cu mândrie. Era timpul să plec la facultate şi nu eram prea sincer încântat. Mi-aş fi dorit să mai stau la vorbă cu tinerii care chiar erau nişte interlocutori interesanţi.
 
Când să dau sania pe care o închiriasem, domnul de la dispeceratul gondolei şi-a dat seama că suntem moldoveni şi încercând să-şi promoveze, chipurile, afacerea, a zis: ,,Nu am văzut oameni mai darnici decât basarabenii, deşi ştiu că la voi nu e criză, e comă la nivel economic. Exact ca în bancul în care se discuta despre problemele femeilor, despre care un anume domn spunea că ar cunoaşte cele mai stringente probleme ale femeilor: «Mereu se plâng că nu au cu ce se îmbrăca şi nu au unde pune hainele’’ (lucruri absolut incompatibile)»”. Am dat mâna cu amicii mei moldoveni‚ nu înainte de a ne promite că o să ţinem legătura.
 
Sincer, am plecat spre Poiana Braşov mai mult cu un fel de curiozitate de cercetător. Nu aveam neapărat conştiinţa unei misiuni. Mă aflam ca în faţa unui obiect de studiat, fără să fiu implicat emotiv prea mult. M-am întors cu o dorinţă mare de a-mi înregistra în scris impresiile despre ceea ce am trăit. În timpul scurs de la sosirea în locul unde stau, retrăiam fiecare moment, uneori inconştient, asociind feţele şi comportamentele oamenilor „de aici” cu cei „de acolo”. „Aici” şi „Acolo” s-au transformat într-o realitate despre care eu nu ştiam nimic de la plecarea din Moldova noastră frumoasă!
Autor: Dragoş Bivol, student
Sursa: hotnews.md
15.01.2010 Caleidoscop
5667
0

Comentarii 4

  • Basileus Grecque:

    Daca spui ca vii din Moldova si ca de atunci traiesti in Romania, nu ti-ai dat seama ca suntem acelasi popor?! Daca raspunsul e dar, atunci de ce te numesti "moldovean" ???!

    15.01.2010 19:55
  • Basileus Grecque:

    +1 pentru imagine!

    15.01.2010 19:57
  • Valentin Valentyn:

    E ok, Dragos, te descurci destul de bine in ale oratoriei, banuiesc ca faci si o facultate care te ajuta. Dar cred ca ai o problema, ai prea mult moldovenism in tine...si daca nu pentru tine, fa-o macar pentru cei care te-au primit si-ti ofera sansa de a cunoaste noul (asa cum te-ai exprimat chiar tu) si nu mai striga in toate partile ca esti moldovean...vrei sau tot români suntem...

    16.01.2010 00:21
  • Dragos Bivol:

    Multumesc mult pentru incurajare, si desigur pentru critica ( important este sa fie constructiva ),cit priveste despre apartenenta la cele doua identitati e o chestie care mereu stirneste dispute. Eu imi asum identitatea de moldovean, si nu pot intra in divergente cu cei care afirma ca sunt romani, e un lucru care vine de la nivelul de perceptie al fiecaruia, totusi cum doi frati gemeni au pina la urma caractere diferite asa e si la noi... ms mult intar-adevar pentru statul care mi-a oferit sansa sa fac studii de calitate; O sa fiu pe viitor mai precaut

    16.01.2010 15:35