Sursa imagine: trm.md

Comerțul on-line cu produse de patiserie și cofetărie, în vizorul Fiscului

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) vine cu noi rezultate în domeniul comerţului on-line, în special pe segmentul produselor de patiserie și cofetărie, potrivit unui comunicat al Fiscului.

Astfel, în această săptămână, inspectorii fiscali au efectuat 3 verificări la persoane care comercializează torte şi produse de patiserie, la toate trei fiind constatate abateri de la legislaţie.
 
În rezultatul controalelor, angajaţii SFS au documentat cazurile pentru activitate ilicită de întreprinzător şi au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 4500 lei.
 
De menţionat că SFS continuă monitorizarea acestui segment de activitate şi vine cu o recomandare către toţi contribuabilii, indiferent de genul de activitate, să se conformeze legislaţiei în vigoare şi să îşi legalizeze activitatea.
 
Totodată, Fiscul recomandă consumatorilor să se asigure că procură şi consumă produse de provenienţă legală.
Autor: HotNews
31.07.2019 Actual
1214
0

Comentarii 0