Sursa imagine: descopera.ro

În Marea Britanie se deschide prima clinică pentru tinerii dependenţi de jocurile pe calculator

Prima clinică din Marea Britanie ce va trata copiii şi tinerii dependenţi de jocuri video, precum Fortnite, Candy Crush şi Call of Duty, va fi deschisă în luna noiembrie de Serviciul Naţional de Sănătate (NHS), potrivit The Guardian, citat de agenţia de presă Mediafax.

Personalul medical îi va ajuta pe cei cu vârste cuprinse între 13 şi 25 de ani ale căror vieţi sunt distruse de timpul pe care îl alocă jocurilor video.

Pacienţii vor putea merge la clinica ce va face parte din Centrul Naţional pentru Dependenţe Comportamentale din Londra sau vor putea beneficia de consultaţii pe platforma online Skype.

"Nevoile privind sănătatea se află într-un proces continuu de schimbare, motiv pentru care NHS trebuie să se adapteze. Acest nou serviciu reprezintă un răspuns pentru o problemă emergentă, parte a presiunii crescânde la care copiii şi tinerii sunt expuşi în zilele noastre", a declarat şeful executiv al NSH, Simon Stevens.

Psihologi, terapeuţi, psihiatri şi asistente medicale specializate în domeniul sănătăţii mintale vor lucra cu pacienţii pentru a-i ajuta să gestioneze dependenţa de jocuri video.

În anul 2018, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a inclus dependenţa de jocuri pe calculator în rândul tulburărilor mintale.

"Dependenţa de jocuri este o condiţie ce poate avea un impact major asupra vieţilor pacienţilor şi familiilor, acestea simţindu-se neputincioase în privinţa persoanelor dragi. Această tulburare mintală nu trebuie neglijată. Vorbim despre cazuri în care cineva poate petrece şi 12 ore pe zi jucându-se pe calculator, devenind izolat social şi pierzându-şi locul de muncă", a declarat Henrietta Bowden-Jones, directorul noii clinici, Centre for Internet and Gaming Disorder, şi purtătorul de cuvânt al Royal College of Psychiatrists.

Ţări din întreaga lume încearcă să gestioneze problema dependenţei de jocuri pe calculator. De exemplu, în Coreea de Sud a fost interzis accesul celor cu o vârstă mai mică de 16 ani la jocuri online între miezul nopţii şi ora 6.

Autor: descopera.ro
10.10.2019 Actual
400
0

Comentarii 0