Sursa imagine: twitter.com

Michael Bloomberg îşi anunţă în mod oficial candidatura la Casa Albă

Fostul primar al New Yorkului Michael Bloomberg şi-a anunţat duminică în mod oficial candidatura la învestitura democrată, anunţând că vrea să-l ”bată pe Donald Trump şi să reconstruiască America”, în toiul cursei învederea alegerilor prezidenţiale din 2020, un scenariu de care se temeau numeroşi candidaţi democraţi, relatează Huffington Post.

”Candidez la preşedinţie pentru a-l bate pe Donald Trump şi a reconstrui America”, a scris miliardarul într-un mesaj postat pe Twitter, în care a postat de asemenea un videoclip de prezentare.
 
”Noi nu ne mai putem permite timp de patru ani politica nechibzuită şi neetică a preşedintelui Trump”, a subliniat el.
 
Pentru a-l înfrunta pe Trump, este necesar să obţină învestirea Partidului Democrat în cadrul unei Convenţii, prevăzute în perioada 13-16 iulie.
 
În vederea campaniei, Bloomberg a prevăzut un adevărat tur de forţă.
 
De luni, miliardarul în vârstă de 77 de ani, difuzează spoturi publicitare televizate în valoare de peste 30 de milioane de dolari, cea mai importantă sumă cheltuită dintr-”lovitură” de către un candidat la preşedinţie.
 
Potrivit societăţii Advertising Analytics, miliardarul a achiziţionat inserturi publicitate în aproximativ 20 de state americane, în valoare de 31 de milioane de dolari - cea mai mare sumă cheltuită vreodată de un candidat în alegerile prezidenţiale americane.
 
Precedentul record este deţinut de către Barack Obama, care a cheltuit aproape 25 de milioane de dolari în ultima săptămână a campaniei sale din 2012.
 
Această decizie a provocat deja reacţii dure în rândul candidaţilor democraţi.
 
Bernie Sanders şi Elisabeth Warren - favoriţi alături de Joe Biden şi Pete Buttigieg - şi-au exprimat consternarea faţă de această sumă pe care unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume este pe cale săo cheltuiască.
 
Ales primar al New Yorkului sub culorile republicane, el a trecut treptat la democraţi şi a îndemnat la vot pentru Barack Obama în 2012.
 
Opt ani mai târziu, el vrea să obţină învestirea Partidului Democrat pentru a-l înfrunta pe Donald Trump în noiembrie 2020.
 
În urmă cu câteva zile, apropiaţi ai miliardarului sugerau că el urmează să ignore primele scrutine, prevăzute în februarie, pentru a se concentra asupra faimosului Super Tuesday din martie, în care se votează în cele mai mari state şi care oferă un indiciu cu privire la noul favorit la învestitură.
 
Miliardarul, care a condus New Yorkul din 2002 în 2013, şi-a multiplicat pregătirile în vederea unei candidaturi.
 
El s-a înregistrat joi la Comisia Electorală federală.
 
Bloomberg dădea asigurări în urmă cu zece zile că este ”aproape” de luarea unei decizii definitive, însă nu a prezentat vreo dată în acest sens.
 
Potrivit The New York Times (NYT), campania publicităţii televizate a lui Michael Bloomberg ar urma să se desfăşoare timp de o săptămână. 
Autor: News.ro
25.11.2019 Actual
1005
0

Comentarii 0