Sursa imagine: sputnik.md

Chicu: Reformele prevăzute în Acordul de Asociere sunt importante și necesare în creșterea bunăstării

Guvernul Moldovei este hotărât să realizeze reformele prevăzute în Acordul de Asociere cu UE nu pentru a urmări scopul de primi asistenţa macrofinanciară, dar pentru că acestea sunt importante şi necesare în creşterea bunăstării oamenilor. Potrivit agenţiei INFOTAG, cu referire la serviciul de presă al Guvernului, despre aceasta a declarat premierul PAvel Filip în cadrul întrevederii cu Director pentru Rusia, Parteneriatul Estic şi OSCE, al Serviciului European de Acţiune Externă, Luc Devigne.

În cadrul întrevederii, a fost discutat progresul Republicii Moldova în procesul de transpunere a practicilor şi normelor comunitare şi acţiunilor prevăzute în Acordul de Asociere cu UE. La şedinţă a participat şi Ambasadorul UE, E.S. Peter Michalko.
 
Părţile au făcut un schimb de opinii referitor la etapa actuală de implementare a reformelor menite să consolideze democraţia, principiile statului de drept, sistemul juridic şi capacităţile de combatere a corupţiei. De asemenea, prim-ministrul şi oficialul european au discutat despre şedinţa Comitetului de Asociere RM-UE, care se va desfăşura curând.
 
Ion Chicu a apreciat înalt asistenţa UE în realizarea reformelor.
 
"Apreciem sprijinul UE acordat Republicii Moldova şi abordarea de a susţine cetăţenii ţării şi nu guvernele. Dorim să fim evaluaţi în baza acţiunilor noastre concrete", a subliniat premierul.
Autor: Infotag
19.02.2020 Actual
758
0

Comentarii 0