Sursa imagine: privesc.eu

Chicu: Din 25 martie va fi limitat accesul cetățenilor în locurile publice

Începând cu data de 25 martie curent va fi limitat accesul cetăţenilor în locurile publice. Despre acest lucru a anunţat premierul Republicii Moldova, Ion Chicu, după şedinţa Comisiei Situaţii Excepţionale.
 
"În cadrul şedinţei au fost aprobate peste 40 de măsuri suplimentare la cele iniţiale. Limitarea începând cu 25 martie în municipii, oraşe a accesului cetăţenilor în locurile publice. Este o măsură dură, dar necesară pentru a asigura stoparea răspândirii virusului. Colaboratorii MAI vor asigura respectarea deciziei. Trebuie să antrenăm şi forţele armate", a spus el.
 
Totodată, s-a decis asupra faptului că pensiile, prestaţiile sociale să fie achitate beneficiarilor la domiciliu.
 
„Se interzice aflarea persoanelor vârstnice în spaţii publice: cu excepţia intersului de serviciu, seviciului medical care nu poate fi amânat, cumpărarea alimentelor, etc. Noi le vom asigura cu toate cele necesare, doar ca să stea acasă în această perioadă”.
 
Totodată, a spus el s-a decis şi asupra instituirea moratoriului a tuturor tipurilor de controale la agenţii economici.
 
Ion Chicu s-a referit şi la activitatea benzinăriilor. Astfel, comercializarea cafelei şi a altor băuturi în aceste puncte de vânzare va fi interzisă.
 
Declaraţii după şedinţa Comisiei Situaţii Excepţionale din 23 martie 2020.
Autor: TVR Moldova
23.03.2020 Actual
859
0

Comentarii 0