Sursa imagine: noi.md

Una dintre cele mai îndrăgite insule din Grecia, acoperită de zăpadă după o ninsoare neobișnuit de puternică

O furtună care a cuprins Grecia a adus ninsori și în Creta. Heraklion, cel mai mare oraș al insulei din sudul Mării Egee a devenit alb - o priveliște rară. Școlile sînt astăzi închise și pe multe drumuri sînt restricții de circulație.

Un val de aer extrem de rece a lovit Grecia și a adus temperaturi sub nivelul de îngheț și zăpadă în multe părți ale țării, inclusiv în capitala Atena și multe insule din Marea Egee.

Autoritățile au avertizat oamenii ca luni și marți să își limiteze ieșirile în aer liber doar la cele esențiale, în timp ce școlile au trecut doar la cursuri online.

Programările privind vaccinarea anti-Covid, pentru luni și marți într-un spital de copii din Atena, au fost reprogramate pentru următoarele zile, într-o altă locație.

Zăpada abundentă a acoperit repede centrul Atenei, iar autoritățile au transmis luni dimineață mai multe alerte de urgență pentru locuitori, avertizîndu-i cu privire la ninsori puternice în următoarele ore și cerîndu-le să evite deplasările dacă nu sînt necesare.

Șoferii au fost obligați să își echipeze mașinile pentru iarnă.

Zăpada este un fenomen rar întîlnit în Atena și pe insulele din Marea Egee. Anul trecut, capitala Greciei a fost lovită de o furtună majoră de zăpadă care a cauzat probleme grave, alimentarea cu energie electrică a fost oprită zile întregi în unele cartiere, iar pe străzi nu s-a mai putut circula decît dacă mașinile erau echipate cu lanțuri. Mii de copaci au căzut din cauza greutății zăpezii.

Autor: noi.md
25.01.2022 Actual
508
0

Comentarii 0