Sursa imagine: trm.md

Mierea şi pomuşoarele, la mare căutare la un târg din capitală

Zeci de producători şi-au expus marfa pe Aleea Mircea cel Bătrân din sectorul Ciocana al capitalei, în cadrul tradiţionalului festival al pomuşoarelor şi mierii de albine. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Naţională a Apicultorilor, Asociaţia "Pomuşoarele Moldovei" şi Asociaţia Grădinarilor, Pomicultorilor şi Floricultorilor Amatori "DEMETRA", în parteneriat cu Pretura Ciocana şi cu susţinerea Proiectului USAID Agricultura Performantă în Republica Moldova, relatează Moldova 1.

La festival au participat producători din toate colţurile ţării.

„Am venit la acest târg cu prima roadă de mure, prima roadă e mică, dar sperăm cumpărătorilor să le placă. Aceste târguri sunt binevenite pentru toţi producătorii de pomuşoare şi producătorii de miere de albini pentru promovare”.

„Suntem bucuroşi de acest târg că l-au făcut pentru noi pentru a ieşi în piaţă cu marfa noastră, pentru a o arăta oamenilor, pentru ai da direct de la cumpărător. Este o marfă ecologică, ceva foarte gustos. Avem coacăză neagră, avem agriş de două feluri, avem coacăză roşie”.

„Lumea solicită mai mult mierea de salcâm. Mierea de salcâm e benefică prin aceia că e mai puţin alergică, dar e bună şi mierea de mai. Ea conţine mai multe floricele dar în acelaşi timp şi salcâm”, au declarant mai multi producători.

Oamenii se bucură că pot cumpăra produse autohtone de înaltă calitate, la preţuri accesibile.

„Atmosfera este foarte ok. Am cumpărat miere, mure, coacăză, tot ce este la târg. Pentru ce s-a organizat târgul acesta tot am cumpărat. Sunt foarte binevenite aceste târguri, susţinem producătorii autohtoni şi suntem foarte mulţumiţi de ceea ce se petrece la noi la Ciocana”.

„Sunt lucruri deosebite, dar şi este de unde de ales. Miere este şi de salcâm şi de tei, de tot felul. E mununat, foarte bine”, spun vizitatorii.

„Avem un festival comasat între două ramuri, cum este ramura producătorilor de miere de albini şi producătorii de pomuşoare din Republica Moldova. Toată marfa absolut este autohtonă. Sunt produse proaspete, dar şi procesate, derivate din ele”, a declarant Aneta Ganenco, preşedinta Asociaţiei „Pomuşoarele Moldovei”.

BETA: Festivalul pomuşoarelor şi mierii de albine este organizat anual, cu scopul susţinerii producătorilor locali şi promovării produselor autohtone sănătoase.

Autor: trm.md
26.06.2022 Actual
420
0

Comentarii 0